Ioana Hotels este așezat într-un cadru natural de excepție, liniștit, cu o minunată vedere la munte.
Situat între drumul cotei și Telegondola, are acces facil atât la Trenulețul Turistic cât și la mijloacele de transport în comun, stațiile acestora fiind chiar în fața hotelului.
Telegondola Sinaia se află la 10 minute de mers pe jos, fiind o variantă comodă de a ajunge până la Cota 2000.
Pentru amatorii de drumeții, e bine de știut că amplasarea Ioana Hotels oferă oportunități multiple, fiind aproape de punctele de plecare pe principalele trasee marcate. În același timp, nici cei cărora le place să se bucure de confortul și viața de oraș nu sunt neglijați, o plimbare până în centrul orașului Sinaia nefiind mai lungă de 15 – 20 de minute.
Vestitul Castel Peleș și Pelișorul, care reprezintă principalele atracții turistice din zonă, se află la 15 minute de mers pe jos. De asemenea, tot într-o plimbare lejeră, puteți vizita și Mănăstirea Sinaia cunoscută ca fiind cea care a dat numele stațiunii și a orașului.